STB a transmis un avertisment cetățenilor, cu privire la o tentativă de fraudă, promovată pe rețeaua de socializare Facebook. Este vorba, mai exact, de un mesaj fals ce implică un „nou card Activ” la prețul de 9,95 Lei. STB a subliniat că nu există un astfel de card.
STB a transmis un avertisment cetățenilor, cu privire la un mesaj fals, ce promovează „un nou card Activ, la prețul de 9,95 lei”, îndemnându-i apoi pe utilizatori să acceseze un link. STB a precizat că este o tentativă de fraudă și că un astfel de card nu există.
Atenție! Mesaj fals, promovat pe Facebook
Într-o postare pe o pagină de social media este promovat ÎN MOD FALS un mesaj cu referire la serviciul de transport public din București.
În imaginea care însoțește postarea cu MESAJ FALS sunt utilizate elemente de identitate ale STB SA – respectiv autobuzul, cardul activ. FACEM PRECIZAREA CA ACESTE IMAGINI SUNT UTILIZATE FRAUDULOS, fără acceptul STB SA.
Mesajul promovează un “nou card Activ cu o perioadă de valabilitate de 6 luni și fără restricții la toate tipurile de transport. La doar 9,95 lei!”
Societatea de Transport București STB SA anunță publicul călător că NU EXISTĂ un asemenea “card Activ”.
Societatea de Transport București STB SA a demarat procedura de raportare a acestui mesaj către Facebook și Poliția Română.
Vă adresăm rugămintea să consultați pagina oficială a STB SA pentru a afla condițiile de călătorie cu mijloacele de transport public.
CITEȘTE ȘI:
STB: Temporar, stațiile de autobuz „Arhitect Ion Mincu” și „Piața Victoriei” vor fi suspendate